Poveste interesantă

De obicei postez în nume propriu,întamplari trăite de mine sau lucruri pe care le-am făcut personal.De data aceasta am să fac o axceptie pentru ca am gasit o poveste foarte frumoasa pe internet.Merită citită.

Acum douăzeci de ani, lucram ca taximetrist, ca să mă întrețin. Într…-o noapte, cînd am ajuns la o comandă, la 2:30 AM , clădirea era în întuneric, cu excepția unei singure lumini, la o fereastră de la parter…În asemenea circumstanțe, mulți taximetriști ar claxona o dată sau de două ori, ar aștepta un minut și apoi ar pleca. Dar am văzut prea mulți oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Dacă nu mi se părea un pericol, întotdeauna mergeam la ușă. Deci, am mers și-am bătut la ușă .. -” Doar un minut”, răspunse o voce firavă, a unei persoane mai în vârstă. Auzeam ceva tras de-a lungul pardoselii. După o pauză lungă, ușa s-a deschis. O femeie mică de statură, în jur de vreo 80 de ani stătea în fața mea. Purta o rochie colorată și o pălărie mare cu o panglică de catifea prinsă pe ea, ca o femeie dintr-un film din anii ’40. Lângă ea era o valiză mică de plastic. Apartamentul arăta ca și cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo, de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearșafuri. Nu găseai niciun ceas pe pereți, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Într-un colț era un panou plin cu poze, protejat de un suport de sticlă.
– Ați putea să îmi duceți bagajul până la mașină? zise ea.
Am dus valiza la mașină și apoi m-am întors să o ajut pe femeie. Ea m-a luat de braț și am mers încet spre mașină. A continuat să-mi mulțumească pentru amabilitate.
– Nu e mare lucru, i-am zis eu. Doar încerc să-mi tratez pasagerii în felul în care aș vrea ca mama mea să fie tratată.
– Oh, sunteți un băiat atât de bun! zise ea.
Când am intrat în mașină, mi-a dat o adresă și apoi m-a întrebat :
– Ai putea să conduci prin centrul orașului?
– Nu este calea cea mai scurtă, am răspuns eu rapid.
– O, nu conteză, spuse ea. Nu mă grăbesc. Eu acum merg spre azil…
M-am uitat în oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scânteitori….
– Nu mi-a mai rămas nimeni din familie… a continuat ea. Doctorul spune că nu mai am mult timp…. În tăcere, am căutat ceasul de taxare și l-am oprit.
– Pe ce rută ați vrea să merg?, am întrebat.
Pentru urmatoarele două ore am condus prin oraș.
Mi-a arătat clădirea unde, odată, ea lucrase ca operator pe lift.
Am condus prin cartierul unde ea și soțul ei au locuit când erau proaspăt căsătoriți. M-a dus în fața unui magazin cu mobilă, care odată fusese o sala de bal, unde obișnuia să meargă la dans, pe vremea când era fată. Câteodată mă ruga să opresc în fața unor clădiri sau colțuri de stradă și să stau cu ea acolo în întuneric, contemplând în tăcere.
Cum prima rază de soare s-a arătat la orizont, mi-a spus dintr-o dată:
– Sunt obosită… Hai să mergem.
Am condus în tăcere, spre adresa pe care mi-o dăduse.
Era o cladire ieftină, o casă mică, cu un drum de parcare care trecea pe sub o portiță. Doi oameni au venit spre taxi, cum am ajuns acolo. Erau atenți și concentrați aspura fiecărei mișcări pe care o făcea femeia. Am deschis portbagajul și am dus micuța valiză până la ușă. Femeia fusese deja așezată într-un scaun cu rotile.
– Cât vă datorez?, a întrebat ea, în timp ce-și căuta portmoneul.
– Nimic, am zis eu.
– Dar trebuie și tu să te întreții….
– Nu vă faceți griji…sunt și alți pasageri, am răspuns eu.. Aproape fără să mă gândesc, m-am aplecat și i-am dat o îmbrățișare. Ea m-a strâns cu putere.
– I-ai făcut unei femei în vârstă un mic moment de bucurie, spuse ea. Mulțumesc.
I-am strâns mâna și apoi am plecat în lumina dimineții.
În spatele meu, o ușă se închisese… Era sunetul de încheiere al unei vieți…. Nu am mai luat alți pasageri, în tura aceea de lucru.
Am condus, pierdut în gânduri… Pentru restul zile, de-abia puteam vorbi.
Ce ar fi fost dacă femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist mânios sau unul care ar fi fost nerăbdător să-și termine tura?…
Ce-ar fi fost dacă aș fi refuzat să iau comanda, sau doar să claxonez o dată și apoi să plec?..
Uitându-mă în urmă nu cred ca am facut ceva mai important în întreaga mea viață.
Suntem tentați să credem că viețile noastre se învart în jurul unor momente mărețe.
Dar adesea aceste momente mărețe ne iau prin surprindere – frumos împachetate în ceea ce alții ar considera ceva neînsemnat. Viața aceasta s-ar putea să nu fie petrecerea pe care o speram, dar cât timp suntem aici, putem să dansăm. În fiecare dimineață când deschid ochii, îmi spun: Ziua de azi este o zi specială!
Amintiți-vă asta, prietenii mei: nu ne mai putem întoarce niciodată înapoi, acesta e singurul Show pe care îl jucăm. Tratează oamenii în felul în care ai vrea TU să fii tratat !!!

Anunțuri

Viva Moldova

Am o afinitate speciala față de Moldova noastră și față de cea de peste Prut.Având rude în Iași am fost de multe ori și știu că sunt oameni calzi și primitori.Au ceva special.Mi-ar plăcea ca într-o zi să ajung și in Rep.Moldova în vizita.Poate cine știe,chiar vara asta.

Una din trupele mele preferate este Zdob și Zdub.Au niște cântece foarte interesante.Iată unul dintre ele.

 

 

Mica Unire…

…și marele Eminescu,

Azi se împlinesc 154 de ani de la unirea principatelor române.În data de 15 ianuarie am sarbatorit și 163 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu.Așadar,pentru ca nu știu sa compun poezii, am hotărât să pun astăzi poemul meu preferat.

Sara pe deal

Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.

Luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară,
Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,
Stelele nasc umezi pe bolta senină,
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină.

Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,
Streşine vechi casele-n lună ridică,
Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână,
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.

Şi osteniţi oameni cu coasa-n spinare
Vin de la câmp; toaca răsună mai tare,
Clopotul vechi umple cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.

Ah! în curând satul în vale-amuţeşte;
Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbeşte:
Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,
Ore întregi spune-ţi-voi cât îmi eşti dragă.

Ne-om răzima capetele-unul de altul
Şi surâzând vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcâm. – Astfel de noapte bogată,
Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?

Mit urban

Nu știu dacă e adevarat sau nu dar am auzit și eu povestea asta de la un fost coleg de liceu.

Este la noi un polițist- examinator, la școala de soferi care multora le-a făcut probleme.Eu am avut norocul să nu dau cu el când am facut școala dar știu că pe mulți i-a picat făcând tot felul de măgării ca de exemplu trăgându-le frâna de mână la pornirea din rampă.Nu spunea nimic iar dacă nu erai atent și murea motorul te pica imediat.

Asta până când și-a găsit nașul.Se zice că un baiat făcuse școala de șoferi cu mașina lui,tatăl sau fiind instructor.A luat examenul teoretic iar la condus a ajuns să dea cu politistu’ lu pește.Face el câteva manevre cu mașina dar ceva nu i-a convenit dl. problemă care-i zice:

– Trage pe dreapta băiete,te am picat.

– Cum? Pai de ce?

– Hai fără comentarii,ieși afară din mașină…urmatorul.

– Auzi, cum să mă dau eu jos din masina,ca-i a mea.I-a dă-te tu jos din ea.Hai valea…

Și s-a dat ăla jos cu coada între picioare :))

 

7 titluri, 7 păcate

oprah-lance-armstrong

Lance Armstrong a mărturisit,într-un interviu realizat de Oprah, că s-a dopat.Idolul unei întregi generații și-a bătut joc de toată lumea, de colegi, de simplii spectatori sau de fanii ciclismului in general.A câștigat de 7 ori consecutiv Turul Franței, cea mai importantă competiție ciclistă a lumii.Un record absolut, folosind substanțe interzise.

Ca un fan al sportului mă uitam cum pedala americanul și cum îi lăsa pe toți in urmă pe cele mai terifiante pante ale lumii cicliste.De atunci l-am privit oarecum suspicios,iar pe masură ce trecea timpul iar victoriile se acumulau,pentru mine a devenit clar ca omul nu e curat.

Cariera lui seamănă cu cea a lui Michael Schumacher un alt om care a câștigat 7 titluri,nu consecutive,nu dopat, dar cu multe păcate și el.Daca dupa o primă parte a carierei lor în care Schumacher a câștigat totuși 2 campionate mondiale iar Armstrong titlul mondial in 1993 a urmat pentru ambii o luptă cu boala.Lance a depașit cu greu un cancer,iar Schumacher a trecut peste un accident care l-a lăsat cu piciorul rupt.Apoi au revenit în competiții în jurul anilor 2000 după care a urmat apogeul carierei lor.A urmat apoi retragerile pentru cativa ani iar apoi revenirile în competiții dar nu au mai făcut nimic.Apoi a urmat retragerile celor doi,definitive.

michael-schumacher

Schumacher a avut multe controverse de-a lungul carierei sale.Mulți l-au acuzat pe bună dreptate de o agresivitate față de colegi săi.Era nemilos pe pistă,câștigand unele titluri după niște gesturi foarte discutabile.Lance i-a contracarat și i-a dat în judecată pe mai toți cei care-l acuzau că se dopează.Acum recunoaște senin ca a greșit și că a mințit pe toată lumea.Ce fel de om e ăsta?

Nu mă înțelegeți greșit.Cei doi nu se pot compara.Nu mi-au plăcut pentru că distrugeau competiția câștigând tot ce se putea.După revenirea lor nu mi-au mai fost antipatici tocmai pentru că vroiam,în forul meu interior,să arate lumii,și celor tineri că încă mai pot.Dar Lance Armstrong e o, rușine pentru sport,așa cum spunea odata Novak Djokovic.Dar,prieteni, să nu ne amăgim,în sportul actual dopajul este ceva de rutină.Sporturi ca fotbalul,tenisul sau atletismul nu vor fi atinse de controale sau scandaluri.Nimeni nu-i va deranja cu ceva pe cei de la Barcelona,Real Madrid sau alte echipe în care jucătorii alearga în minutul 90 de parca tocmai s-au trezit…

Unde aș vrea să trăiesc

De multe ori simt o lehamite generalizată față de tot,de țară,de vremea friguroasă,de prostia ridicata la rang de virtute încât să mă facă să spun că, dacă aș avea ocazia, aș pleca din țară cu prima ocazie ce mi s-ar ivi.

Dar totodata vine și întrebarea:oare ce țară mi se potrivește?Unde mi ar plăcea cu adevarat să trăiesc?

Opțiunile ar fi multe dar în principal aș căuta o țară în care să mă pot adapta cât mai ușor.În principal clima ar trebui sa fie mult diferita față de ce-i la noi.Mă gândesc la Franța cu a sa Coasta de Azur.Mi-ar plăcea să mă stabilesc undeva la Nisa,Saint Tropez sau oriunde în zona aia.

HDtimelapse_net_Marine_0188_hirez

Ar mai fi Italia cu al sau litoral superb.Să am o casă cu vedere la mare, de ce nu,în regiunea Cinque Terre.Când ies pe balcon să vad portul în care micile ambarcațiuni se leagănă agale în ritmul valurilor..Să stai să lenevești la soare pâna seara târziu făraă să-ti pese de nimic.Ar fi idilic.

Cinque-Terre-Italy-1

Sau Spania cu a sa Barcelona sau Valencia.Orașe care combină stilurile arhitecturale clasice cu cele moderniste.Ar fi superb.

barcelona2

Sau poate o schimbare radicală.Să las totul baltă și să merg în Brazilia.Tot așa,o casă aproape de plaja Ipanema.Acolo unde fetele sunt frumoase iar carnavalul de la Rio te unge pe suflet.

ipanema

Este ciudat totuși.Pe masură ce trece timpul tot mai mult mi-ar plăcea sa fiu undeva lângă mare-plaja.Deși mai înainte eram invers.Nu ințelegeam care-i șmecheria cu casa la mare,dar iată, că încep și eu să înteleg.Cred că timpul începe să-și spună cuvântul.Deși realist vorbind îmi plac țările nordice,și cred că m-aș putea adapta destul de ușor,parca tot mai bine m-aș vedea în țările sau locurile mai sus enumerate.

Voi ce ziceți? Ați lăsa Romania dacă ați avea ocazia să traiți pe alte meleaguri?Și dacă da, unde?

Nopți liniștite

Piesa asta minunată mă duce cu gandul la o terasă pe plaja într-o seara superbă de vară, în care lumina lunii alături de felinarele stradale creează o atmosferă superbă.Valurile se aud în departare iar briza mării aduce o răcoare subtila.Mirosul înconjurator este unul dulce care ne face o poftă nebună de a iubi și mai mult acel loc minunat și de a ne iubi unul pe celălalt.

Punem niște vin racorit de gheața din frapieră și stăm la povești până târziu în noapte.